Neîndeplinirea angajamentelor asumate, se sancționează! Primarul general, Ion Ceban, le-a oferit o bilă neagră angajaților din Executiv, pentru că se fac a uita de promisiunile făcute în campania electorală și angajamentele publice asumate față de CALM. În felicitarea adusă funcționarilor din administrația publică locală, cu ocazia Zilei profesionale, edilul capitalei a subliniat problemele cu care se confruntă angajații și impotența Guvernului de a schimba starea lucrurilor.

Cu această ocazie felicit absolut toată lumea care muncește de dimineață și până seară, fără zile de odihnă foarte des în primării. Primarii, consilierii locali, funcționarii care știu cel mai bine problemele de care se preocupă localitățile, probleme care dor oamenii în primul rând. Vreau să le doresc multă sănătate, succes, iar acestei guvernări, încă o bilă neagră chiar de ziua funcționarului public pentru că au scris negru pe alb, că vor rezolva o sumedenie de probleme legate de salarizare, o problemă extrem de acută. Și-au luat angajamente și nu au făcut nimic în această privință: transparentizarea fondurilor publice, depolitizarea fondurilor publice, de transferurile și finanțarea bugetelor locale. Nimic în acest sens nu a fost făcut și asta este grav”, a declarat edilul.

Totodată, primarul general s-a referit și la moratoriul impus de Executiv la mai multe funcții vacante din administrația publică locală, care nu face decât să îngreuneze și mai mult activitatea primăriilor.

„Mai mult din jumătate din direcțiile Primăriei, duc lipsă de cadre. Oamenii tineri pe care trebuie să-i atragem în acest circuit, vin pe trei luni de zile, jumătate de an și după asta pleacă. Cel mai grav este că pleacă peste hotare. Și mai grav este moratoriul impus de exemplu în Chișinău, la peste 2 mii de funcții vacante ca să nu poată fi ocupate de acei oameni care își doresc să lucreze în administrația publică locală. Situația devine din ce în ce mai complicată, din punct de vedere economic și social”, a conchis edilul.