Gazprom a început să notifice oficial țările din vecinătatea Ucrainei că, de la începutul anului viitor, va fi oprit transportul de gaze prin teritoriul Ucrainei, a declarat șeful Naftogaz, Andrei Kobolev, potrivit  RBC Ucraina, citat de Radio Chişinău.

”Gazprom a început deja să notifice oficial țările care au frontieră cu Ucraina sau sunt dependente de tranzitul nostru, că acest tranzit va fi stopat de la începutul anului 2020 „, a spus Kobolev.

În martie, despre primirea unei astfel de scrisori de la ”Gazprom Export” au anunțat și autoritățile bulgare.

Ucraina și-a exprimat preocupările privind pierderea completă a tranzitului gazelor naturale după finalizarea și punerea în funcțiune a conductei Nord Stream-2. Potrivit lui Kobolev, Ucraina va pierde tot tranzitul, pentru că mai există „TurkStream”, care, cel mai probabil, va fi construit și lansat până la sfârșitul anului 2019.

Autoritățile ucrainene ar urma să semneze un nou acord de tranzit cu Rusia, dupa ce contractele existente expiră la 31 decembrie 2019. „Pentru a face posibilă semnarea acordului, avem o poziție de negociere destul de simplă: fie Gazprom semnează contractul, și apoi problema devalorizării sistemului de transport al gazelor dispare în mod automat de pe ordinea zilei, fie, și îmi pare rău, veți trebui să compensați acest lucru”, a spus Kobolev într-un interviu pentru RBC Ucraina.

Trebuie amintit ca președintele rus Vladimir Putin a asigurat în august anul trecut că tranzitul de gaze prin Ucraina va fi menținut.