Primăria municipiului Chișinău a îndemnat locuitorii să-şi exercite dreptul prevăzut de legislaţie şi să-şi privatizeze apartamentele în care locuiesc, dacă nu au făcut acest lucru până în prezent. Termenul în care cetăţenii îşi pot privatiza locuinţele va expira la 31 mai 2021, potrivit modificărilor la Legea privatizării fondului de locuinţe operate în decembrie 2017.

Direcţia relaţii publice a Primăriei precizează că după expirarea acestui termen, toate locuinţele care nu au fost privatizate vor trece în proprietatea municipalităţii, cu statut de locuinţă socială. Cetăţenii care locuiesc în apartamentele respective şi nu le vor privatiza, vor încheia un contract de locaţiune cu Primăria municipiului Chişinău, pe un termen de 5 ani, scrie Moldpres.

Totodată, Primăria atenționează că toţi cetăţenii care la moment sunt incluşi în listele de evidenţă a Preturilor de sector pentru a fi asiguraţi cu o locuinţă socială, sunt obligaţi, potrivit Legii cu privire la locuinţe, să actualizeze dosarele şi să depună o nouă cerere în acest sens. În perioada următoare, Preturile de sector vor informa în scris toţi cetăţenii incluşi în rândul persoanelor care necesită îmbunătăţirea condiţiilor de trai despre necesitatea de a-şi actualiza dosarele depuse, inclusiv lista actelor ce urmează a fi anexate la dosar.