Compania federală de transport pasageri (FPK), companie fiică a “Căilor Ferate Ruse”, a prezentat în Gara Riga din Moscova noul vagon coupe de ultimă generaţie.

Acesta va porni în călătorie în luna octombrie, a anunţat directorul general FPK, Petr Ivanov, în timpul ceremoniei de prezentare, notează Radio Chişinău.

“Planificăm să-l punem pe şine în luna octombrie. Primul vagon coupe de ultimă generaţie va călători pe ruta Moscova-Belgorod” – a declarat Ivanov. Potrivit afirmaţiilor sale, compania nu intenţionează să mărească preţul biletului la aceste vagoane.

“În prezent, nu intenţionăm să mărim preţul biletului la aceste vagoane. La noi, de regulă, valoarea biletului depinde de cerere şi ofertă şi de volumul vânzărilor” – a declarat directorul general al FPK.

Acesta a subliniat că noul vagon din noua generaţie se deosebeşte de celelalte prin confort crescut, acesta având cabine de duş, iar compartimentele sunt dotate de aparate de aer condiţionat, seifuri, lămpi personale, frigidere şi cuptoare cu microunde. Pasagerii vor avea acces la conexiuni Wi-Fi de mare viteză şi la conectori USB.