O parte din clădirea în care Biblioteca municipală „B.P. Hasdeu” își are sediu este privatizată, o parte aparține Guvernului și o parte Primăriei. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că trebuie o consecvență de decizii din toate părțile, astfel, ca fațada clădirii să fie reabilitată.

„Eu cred că Guvernul republicii Moldova trebuie să depună eforturi maximale în acest sens. Noi știm că există câteva componente, nemijlocit, pe activitatea și statul acești clădiri. O treime pare că ar aparține Primăriei Chișinău și s-ar afla la balanța municipalității. O parte din ea este privată, iar o altă parte este gestionată, așa cum sunt gestionate alte clădiri de pe teritoriul mun. Chișinău. Însăși clădirea Primăriei Chișinău nu aparține Primăriei Municipiului Chișinău. Ceea ce este grav. Astăzi avem peste 4000 de terenuri nedelimitate. Astăzi avem foarte mulți proprietăți municipale, care nu aparțin municipiului. Spre mare regret guvernarea nu ridică niciun deget în acest sens. Când vom avea posibilitate vom interveni. Nu vreau să arăt cu degetul.

Noi în primul rând am planificat proiectarea, am trimis proiectul colegilor din România, dar și altor entități și organizații. Așteptăm răspunsuri. Aici trebuie să fie o abordare colectivă, o asumare colectivă asupra acestei intervenții. În ceea ce ține de biblioteca municipală, noi intervenim. Sunt foarte multe filiale reparate integral, reabilitate capital și parțial, sunt bani alocați – zeci de milioane de lei, ca bibliotecile din mun. Chișinău să funcționeze. Atâta timp cât nu ne aparține proprietatea integral, nu putem interveni acolo”, a declarat Ceban.

Amintim că ASP și Primăria Chișinău se află într-un proces de delimitare a Proprietăților de stat de proprietățile municipale. Din cauza volumului mare de muncă, acest proces este îngreunat.