Salvatorii Detaşamentului Căutare Salvare nr.1 din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au fost solicitaţi, în această noapte, pe strada Munceşti din capitală, pentru a interveni la deblocarea uşii unui apartament în care se afla o femeie în vârstă de 67 de ani. Apelul la Serviciul 112 a parvenit din partea medicilor, care au fost solicitaţi pentru îngrijiri medicale, dar nu au reuşit să intre în apartament, întrucât femeie nu mai răspundea la telefon.
Ajunși la fața locului, salvatorii au deblocat ușa de la intrare, reușind să ofere accesul lucrătorilor medicali în locuință, scrie trm.md.

Femeia se afla la podea, după ce căzuse în intenția de a deschide ușa. Ea a primit îngrijirile de rigoare, întrucât suportase hipertensiune arterială. La moment viața ei nu este în pericol.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 50 de situații de risc. În mare partea intervențiile angajaților Inspectoratului au fost solicitate pentru lichidarea focarelor de ardere și deblocării ușilor.