O persoană a fost împușcată, iar alta grav rănită într-un bloc de locuit din sectorul Botanica al Capitalei, după ce între victime și doi necunoscuți s-a iscat o ceartă din cauza că i-ar fi scuipat din neatenție în timp ce fumau la balcon, notează realitatea.md.

Tragedia a început de la un incident minor. Victimele s-au adunat aseară cu familiile lor la un prieten pentru a sărbători Crăciunul, dar și ziua de naștere a acestuia. Cei trei bărbaţi au ieșit la balcon să fumeze. La un moment dat, unul dintre ei a scuipat și a nimerit peste un bărbat, care fuma și el, împreună cu un amic, la un alt balcon, aflat cu cinci etaje mai jos. Înfuriați, aceștia au urcat la cei trei bărbați pentru a le cere socoteală. Cearta lor s-a potolit la scurt timp. Ulterior, bănuiții s-au întors și au tras mai multe focuri de armă în cei trei tineri, care ieșise din nou la fumat, scrie Publika. 

Potrivit poliției, inculpații au fost reținuți chiar în seara producerii tragediei.

„Într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, a fost depistat cadavrul unei persoane și o altă persoană rănită prin plagă cu armă de foc. La fața locului s-a deplasat echipajul Biroului de Reacționări Operative, Grupul Operativ al IP Botanica și grupele specializate pe crime grave. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, conform semnelor componenței de infracțiune, în baza articolului 145 aliniat 2 Cod Penal. Persoanele au fost reținute în interpretarea articolului 166 Cod Procedură Penală.”, se arată într-un comunicat al poliției.

Bănuiții riscă închisoare pe viață sau de la 15 la 20 de ani privațiune de libertate.