La Centrul municipal pentru refugiați Patria Lukoil se depune o muncă enormă zilnic. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că zeci de asistenți sociali și voluntari sunt alături de refugiați.

„Zilnic circa 500 de persoane vin la centru după ajutoare umanitare. Astăzi 98 de persoane sunt cazate la Centru municipal pentru refugiați”, a declarat edilul.

Zilnic, de luni până vineri, sunt eliberate cca 400-450 pachete pentru tot atâtea persoane refugiate. Depozitul activează în baza produselor şi bunurilor donate de agenţii economici şi a unor organizaţii-partenere pentru care le mulțumesc foarte mult.
Până in prezent au fost repartizate circa 19 mii de pachete cu alimente și produse de igiena.

În peste 2 luni de zile de activitate a depozitului de la Patria Lukoil, abia pe 13 mai, după multiple solicitări inclusiv în public, Guvernul a trimis într-un sfârşit primul camion cu produse parvenite din asistenţa externă.

„Aproape 3 luni au trecut până a ajuns primul ajutor umanitar de la Guvern, la municipalitate, dar să nu uităm că refugiaţii au început a veni în Chișinău, fiind cazați din prima zi de război”, a conchis Ceban.