Tariful la căldură ar putea crește după ce ANRE a acceptat în scopuri tarifare cele 42,5 mil. USD acordate de Banca Mondiala pentru SA Termoelectrica, afrimă unele surse. Deocamdată o solicitare de ajustare a tarifelor nu a fost făcută din partea Termoelectrica. Operatorul neagă majorarea tarifului la căldură în contextul informațiilor publicate de ANRE privind includerea în tarif a creditului acordat de Banca Mondială.

”În ceea ce privește sectorul energiei termice, ANRE a informat despre definitivarea costurilor de bază și investițiilor pentru SA Termoelectrica, care a beneficiat de suportul Băncii Mondiale în modernizarea și eficientizarea activității sale. ANRE a acceptat în scopuri tarifare cele 42,5 mln USD acordate de Banca Mondiala pentru SA Termoelectrica și încurajează implementarea etapei următoare de modernizare și investire a cca 92 mln euro”, potrivit informațiilor ANRE conducerea căreia a avut o întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale.

Încă un motiv pentru care tarifele la căldură ar putea crește este și majorarea prețului la gazele naturale de pe piețele internaționale or, pentru generarea căldurii Termoelectrica utilizează gazul. Experții estimează o creștere a tarifelor la gaz cu peste 30%. Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, declara că majorarea tarifului este provocată de creșterea prețului la gazul natural în regiune. Moldovagaz urma să depună la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică solicitarea de ajustare a tarifelor la consumul de gaz natural.

Termoelectrica susține că investițiile efectuate pe parcursul a celor 5 ani în cadrul PIESACET-1 deja sunt parte componentă a tarifului la căldură și rezultatele implementării acestora nu au condus la majorarea tarifului la energia termică. Cu atât mai mult, prețul la energia electrică în anul 2020 s-a diminuat cu 27 la sută, tariful la energia termică a rămas intact. Conform estimărilor, datorită eficienței energetice obținute, tariful la energia termică eventual poate fi diminuat, în cazul menținerii prețului la gazele naturale neschimbat.

Termoelectrica accentuează că, rezultatele investițiilor efectuate pe parcursul a celor 5 ani în cadrul proiectului PIESACET-1 nu au admis majorarea tarifului la energia termică, iar beneficiile acestora sunt resimțite de către consumatori.

În ceea ce privește căldura, în prezent, costul gigacaloriei este de 1122 de lei.

Termoelectrica este o companie de stat și cel mai  mare producător de energie termică livrată în Chișinău. De asemenea, Termoelectrica produce circa 15% din necesarul de energie electrică.

Potrivit raportului financiar al companiei, în anul 2020 a înregistrat venituri de 2,3 miliarde de lei cu 221,5 mil. de lei mai puțin comparativ cu anul precedent.

Pierderile operatorului de căldură au constituit 5 mil. de lei comparativ cu un profit de 191 mil. de lei în anul 2019.

Sursa: bani.md