Producătorii și procesatorii autohtoni trebuie să aibă prioritate la licitațiile publice organizate instituțiile de stat. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de deputații PSRM.

Socialistul Radu Mudreac, vicepreședintele comisiei agricultură și industria alimentară, a declarat că statul trebuie să stimuleze producătorii și procesatorii locali. Deputatul a menționat că Guvernului PAS ignoră această categorie, dovadă fiind și lipsa de reacție în cazul neaplicării legii care prevede că marfa agroalimentară locală trebuie să ocupe cel puțin 50% din raftul comercial.
”Venim cu inițiativa de modificare a Legii privind achizițiile publice, astfel ca la licitațiile care se petrec în Republica Moldova de instituțiile de stat prioritate să aibă produsele autohtone, ca să stimulăm producătorii și procesatorii locali”, a declarat Mudreac.
Potrivit proiectului, la evaluarea și compararea ofertelor pentru contractele de bunuri și lucrări a căror valoare estimativă constituie până la 2 milioane de lei, autoritatea contractantă va aplica marja preferențială în favoarea ofertelor de bunuri autohtone și ofertelor de lucrări efectuate de entitățile rezidente ale Republicii Moldova care nu vor depăși 15% din prețul ofertei cea mai bine clasată.