La mulți ani, Dobrogea! Primarul general Ion Ceban a transmis felicitări localității din componența suburbiei Sîngera care ieri și-a sărbătorit hramul. Edilul afirmă că se bucură că împreună cu locuitorii și administrația locală a reușit să realizăm proiecte mult așteptate de cetățeni.

„În parteneriat cu Premier Energy, Primăria Chișinău a reușit să asigure racordarea unui cartier din Dobrogea la rețeaua de energie electrică, peste 60 de gospodarii care au stat mulți ani prin întuneric. În colaborare cu Moldovagaz, am susținut financiar și procesul de proiectare și conectare a mai multor beneficiari la conducta de gaze naturale, circa 400 de case.

Primăria Chișinău a investit, în ultimii trei ani, doar pentru proiectele din Dobrogea 2,23 de milioane de lei.

Astfel, pentru reparația Gimnaziului nr.68 din Dobrogea, Primăria Chișinău a alocat 1,73 de milioane de lei.
Alte 300 de mii de lei le-am investit în amenajarea unui teren de joacă în satul Dobrogea.
Pentru construcția gardului de protecție la terenul de fotbal din satul Dobrogea, din bugetul municipal s-au alocat 200 de mii de lei. În ansamblu, pentru suburbia Sîngera finanțarea depășește 24 de milioane de lei.

Menționăm că la Sîngera am finanțat și construcția unei grădinițe noi. Investiția Primăriei Chișinău în acest proiect grandios este de 15,2 milioane de lei. Am susținut și proiectele de extindere a rețelelor de canalizare din suburbie. Finanțarea municipală a constituit 5,3 milioane de lei”, a declarat Ceban.

Jumătate de milion de lei au fost alocați pentru construcția apeductului în zona nouă Sîngera – Revaca.

Mai mult, în 2021, pe ruta de autobuz nr.18 ”Sîngera-Revaca” au fost distribuite 3 unități; ruta 33 ”Dobrogea” – 7 ISUZU, 2 VDL și 1 VOLVO, ruta 44 ”Sîngera-Revaca”- 2 ISUZU.