Liderii statelor de pe flancul estic al NATO reiterează sprijinul ferm pentru integrarea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova în cadrul graniţelor recunoscute la nivel internaţional, potrivit unei declaraţiei finale a reuniunii liderilor europeni şi ai NATO în Formatul Bucureşti 9, care s-a desfășurat în Slovacia.

Șefii celor nouă state care fac parte din Formatul Bucureşti au reafirmat ieri la Koąice, angajamentul faţă de apărarea colectivă şi sprijinul pentru abordarea NATO în privinţa Rusiei, mai precis o puternică descurajare şi apărare, dar şi un dialog deschis pentru a evita neînţelegerile, calculele greşite şi escaladarea accidentală, notează Radio Chişinău.

În declaraţia finală să subliniază faptul că NATO şi Uniunea Europeană sunt mai puternice împreună şi acţionând complementar pot oferi securitate şi pace în Europa, în vecinătatea Alianţei şi dincolo de aceasta.

Statele din Formatul B9 sprijină astfel un rol sporit al Uniunii Europene în materie de securitate şi apărare.