Compania URALIS, care îi aparține părinților deputatului PAS, Dumitru Alaiba, este printre favoriți la o licitație publică de aproape 27 de milioane de lei. La mijloc de martie, Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a anunțat un tender pentru construcția apeductului magistral de la satul Voloave spre localitățile Volovița, tabăra de odihnă „La Dumbrava”, satul Alexandru cel Bun, Vasilcău, Racovăț, Slobozia-Cremene din raionul Soroca. Lucrările presupun și construcția rezervorului de apă sau instalarea turnului de apă la marginea satului. Valoarea estimativă a contractului este de 26 930 880 de lei.

La această licitație s-au înscris zece companii, dar primele două, care au cea mai ieftină ofertă, au fost scoase din cursă. Canalu de Telegram Bazar politic scrie că în scurt timp vor fi desclificate și ale două companii, iar „învingător al concursului urmează să fie desemnată compania URALIS SRL, care aparține mamei deputatului PAS, Dumitru Alaiba”.

De precizat că spre deosebire de ceilalți participanți la licitație, compania familiei Alaiba a venit cu o ofertă, care este cea mai aproape de suma propusă de organizatorul tenderului ADR Nord – 26 838 867,61 de lei.

Compania URALIS este înregistrată pe strada Armenească din Chișinău, acolo unde își au sediu și alte firme ale deputatului PAS, Dumitru Alaiba.

Anterior, compania URALIS a fost implicată într-un scandal imens, soldat cu dosar penal. În 2018, procurorii au scos la iveală faptul că Anatolie Alaiba a pus la cale o schemă de delapidare a mijloacelor bănești dintr-un proiect, care urma să fie realizat în satul Chioselia Rusă raionul Comrat, în valoare de 7,23 milioane lei. Mai exact, compania URALIS SRL, pentru efectuarea lucrărilor achitate din bugetul de stat, a luat în arendă de la proprietarul său, Anatolie Alaiba, două tractoare. Taxa pentru chirie, stabilită de companie, a fost de 1500 lei pentru o zi. Contabilul URALIS SRL, care este Larisa Alaiba, mama deputatului PAS, a calculat că soțul său trebuie să primească în total 1 222 870 lei, în numerar fiind transferați 1 100 583 lei. Presa a scris că în total, în urma acestei scheme, directorul URALIS SRL, Anatolie Alaiba, a sustras mijloace financiare din Fondul Ecologic în sumă totală de 1 780 958,64 lei și s-a eschivat de la plata impozitelor în Bugetul de Stat în sumă de 218 725,57 lei.

Dosarul URALIS SRL a fost transmis în judecată, dar finalitatea acestuia nu se cunoaște, cert este că familia Alaiba își continuă activitatea. Potrivit informațiilor, în 2019, URALIS SRL a înregistrat venit din vânzări de 11,13 milioane lei și un profit de 1,3 milioane lei.