Cel puţin 20 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite marţi, în sudul Italiei, în urma unei coliziuni între două trenuri, relatează agențiile de presă internaționale, citate de News.ro.

Cele două trenuri au intrat în coliziune pe o linie între oraşele de coastă Bari şi Barletta, precizează BBC.

Echipe de intervenţie încercau să scoată pasageri din vagoane avariate, în apropiere de localitatea Corato.

Autorităţile locale se tem că numărul morţilor ar putea creşte.