Copreședintele grupului de prietenie parlamentară Moldova-UE, Andi Cristea, consideră că este absurdă afirmația unor politicieni de la Chișinău că UE poate anula regimul liberalizat de vize pentru țara noastră.

”Ideea conform căreia regimul liberalizat de vize pentru cetățenii Republicii Moldova este în pericol să fie suspendat este năstrușnică și neconformă cu realitatea”, a scris eurodeputatul pe pagina sa de facebook.

Reacția a venit după ce Maia Sandu a afirmat că UE ar putea anula regimul liberalizat de vize pentru Moldova pentru că țara noastră nu și-ar fi onorat angajamentele asumate față de Comisia Europeană. Informația neprobată a fost preluată de unele surse de informare în masă.

Expertul de politică externă Iulian Groza, fost viceministru de externe, a demontat afirmațiile date. Potrivit lui Groza, care a făcut parte din echipa ce a negociat cu UE anularea vizelor, nu există premise pentru anularea acordului dat.

„NU, cetățenii moldoveni NU riscă să își piardă dreptul de circulație fără vize în UE într-un viitor apropiat sau chiar îndepărtat după mine. Raportul Comisiei Europene nu face astfel de constatări. Nu există astfel de semnale oficiale sau neoficiale din partea Comisiei sau altor instituții UE. Pentru a se convinge, autorii unor astfel de titluri de știri ar putea să ceară un comentariu oficial de la Comisia Europeană sau să citească atent prima sursa, adică raportul propriu-zis”, a scris Groza pe facebook.

Iar diplomația de la Chișinău a anunțat anterior că Moldova continuă să îndeplinească criteriile care au stat la baza liberalizării regimului de vize cu UE. Comisia Europeană a venit cu un set de recomandări pentru consolidarea politicilor țării noastre, în special în domeniul prevenirii și combaterii corupției și spălării banilor. MAEIE a reiterat disponibilitatea autorităților naționale să coopereze în continuare cu Comisia Europeană în vederea punerii în aplicare a recomandărilor date.