Președinții armean, Serge Sarkissian, și azer, Ilham Aliev, s-au angajat să respecte încetarea focului în regiunea disputată Nagorno-Karabah și să reia negocierile, aflate în punct mort de ani de zile, asupra soluționării acestui conflict teritorial, informează AFP și Reuters.

După o întâlnire luni seară la Viena sub egida OSCE, cei doi președinți au afirmat într-un comunicat comun „angajamentul lor față de încetarea focului și soluționarea pașnică a conflictului”, în timp ce confruntări mortale au avut loc în aprilie, stabilind de asemenea o viitoare reuniune în iunie pentru a relua negocierile.

„Președinții au convenit asupra unui nou ciclu de negocieri, care vor avea loc în iunie într-un loc stabilit de comun acord, privind o soluționare globală” a litigiului, potrivit comunicatului.

Baku și Erevan au convenit de asemenea asupra instituirii unui mecanism de observare și investigare legat de încetarea focului sub egida Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și asupra reluării activității pentru schimbul de date cu privire la persoanele date dispărute în conflict.

Președinții Armeniei și Azerbaidjanului s-au întâlnit în timpul serii într-un hotel din Viena, în prezența ministrului rus de externe Serghei Lavrov, a secretarului de stat american John Kerry și secretarului de stat francez pentru afaceri europene, Harlem Désir.

Aceasta a fost prima întâlnire între cei doi șefi de stat după ce conflictul din Nagorno-Karabah, vechi de un sfert de secol, a fost marcat de o reizbucnire a violenței ce a făcut cel puțin 110 morți în aprilie, civili și militari din aceste două foste republici sovietice din sudul Caucazului.

Luptele din aprilie au fost cele mai grave după o primă încetare a focului încheiată în 1994, după un război ce a făcut 30.000 de morți și sute de mii de refugiați, în principal azeri, notează France Presse.