Fostul consilier al ex-președintelui Nicolae Timofti, Aurelia Peru – unul din cei mai cunoscuți experți în PR politic de la Chișinău, susține că introducerea votului uninominal poate diminua șansele socialiștiilor de a ajunge la guvernare la următoarele alegeri parlamentare.

“Votul uninominal poate diminua acest trend de „socializare” a forului legislativ și a politicii moldovenești în ansamblu. Iar venirea masivă a socialiștilor înseamnă returnarea cu 180 de grade a politicii externe a Republicii Moldova, a priorităților și perspectivelor de dezvoltare”, a declarat Aurelia Peru.

Întrebată dacă se întâlnește des cu ex-președintele Nicolae Timofti, după ce a plecat de la Președinție, Peru a spus că discută telefonic după conferințele de presă ale lui Igor Dodon. “Nu, mai des discutăm telefonic după conferințele de presă ale actualului președinte, în care debitează sofisme ad-hominem (atac la persoană – n.r.) la adresa predecesorului său. Și mă gândesc cât de relevante au fost recomandările domniei sale succesorului său „să respecte cu strictețe Constituția și valorile naționale”. Parcă a citit în ape”, a menționat Aurelia Peru.