Fostul primar al capitalei Dorin Chirtoacă minte, când spune că Moldtelecom a bruiat semnalul postului TVC21, în timpul emisiunii la care a fost invitat. O demonstrează bloggerul Eugen Luchianiuc, care a solicitat în acest sens opinia moderatorului emisiunii la care a fost invitat Chirtoacă, Gheorghe Gonța. Jurnalistul a spus că nici el, nici colaboratorii emisiunii nu au acuzat pe nimeni de defecțiunile de semnal care au avut loc.

„De data asta chiar special am precizat la Gheorghe Gonța dacă ei știau despre ceea ce a relatat azi Mitriuc, directorul Moldtelecom.
Răspunsul lui Gheorghe a fost simplu: ”Ai mei nu au acuzat pe nimeni. Și nici eu”, a scris Luchianiuc pe blogul său.

Faptul că la TVC21 au avut loc bruiaje de semnal fost negat și de către directorul Moldtelecom, Dan Mitriuc, în adresa căruia au fost lansate acuzațiile lui Chirtoacă. Mitriuc a precizat că în data de 17 februarie, în clădirea unde este situat postul TVC21 a avut loc un incendiu care a și provocat defecțiuni la mai multe echipamente responsabile de retransmiterea semnalului.