În cadrul patrulărilor intensive demarate pe străzile şi prin ogrăzile blocurilor de locuit din Capitală, echipajele mobile ale Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au reţinut şi documentat mai mulţi indivizi, suspectaţi de păstrare şi consumul de substanţe narcotice.

Astfel, pe o stradă din sectorul Centru poliţiştii au observat un automobil parcat suspect pe marginea drumului, la volanul căruia se afla un taximetrist de 47 ani. La solicitarea poliţiştilor de a se prezenta, individul manifesta un comportament neadecvat, fiind suspectat de consumul drogurilor. Ulterior, în automobilul acestuia a fost depistat un pacheţel din polietilenă ascuns, în care se afla o substanţă vegetală necunoscută. El a fost escortat la Inspectorat pentru audieri.

Iar pe strada Ciuflea au fost stopaţi doi indivizi suspecţi, cu vârstele de 34 ani şi 27 ani, asupra cărora s-au depistat de asemenea nişte pacheţele cu masă vegetală necunoscută. Ulterior, fiind patrulate străzile Bucureşti şi Bulgară, a fost reţinut un alt individ de 41 ani, care s-ar fi aflat sub influenţa stupefiantelor.

Conform legislaţiei penale în vigoare toţi suspecţii reţinuţi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 11 000 lei la 13 000 lei sau închisoare de pînă la 2 ani,