Veaceslav Platon a plătit milioane de euro fundației Open Dialog, condusă de Ludmila Kozlovska, pentru a promova campanii de lobby împotriva Republicii Moldova în Occident. Acest lucru rezultă din așa-numitul ”carnețel al lui Platon”, care a ajuns în mâinile autorităților competente din țara noastră, dar și a serviciilor de specialitate din UE și SUA. Dezvăluirile incendiare au fost făcute de către fostul șef-adjunct al Serviciului Prevenire și Combatere a Spălării Banilor de la CNA, Mihail Gofman, într-un interviu pentru portalul de investigații Zeppelin.md.
În același timp, mai mulți oficiali și oameni de afaceri din Moldova și din alte țări, care au refuzat să execute indicațiile subversive ale lui Platon, au fost ținte ale atentatelor sau dosarelor fabricate la comandă. Unii au plătit cu viața.
”Un document găsit de anumite servicii, așa numitul ”caietul lui Platon” sau ”caiețel”’, îl numiți cum doriți. Etapa nr.1, 90 de zile: Campaniile media – atac pe timp de 3 luni. Un articol pe săptămână, scopul – persoane care formează opinia publică, reviste (The Hill, Politico, Washington Times, The National Interest, The Huffington Post, etc.). Acum vorbim de un document elaborat de o anumită companie. Nici nu putem să spunem de lobbism. Ea se ascunde după o formulare – apărare a dreptului omului. Serviciile se achită”, a venit cu detalii Gofman.
Acesta a venit și cu unele exemple de bugetare pentru acțiunile comandate de Platon.
”În Congresul Statelor Unite, timp de 90 de zile (ședințe, proiecte, tentative, etc.) Foarte multe am putea vorbi. Pregătirea documentelor, filmelor, investigațiilor cu jurnaliștii notorii, pregătirea unui astfel de filmuleț durează 12 săptămâni. Pregătirea unui document pentru ONU (bugetul, 3 luni de activitate, proiecte, chestii, scrisori, etc.), lobbarea și partea juridică costă de exemplu aproape 500 000 de dolari.
Către plată:
–  200 000 de dolari către data de 19 iulie sau mai devreme;
–  195 000 de dolari către 19 august;
–  95 000 de dolari către 9 septembrie.
Beneficiile conducerii acestui proiect:
–  un bonus va fi obținut după obținerea succesului;
–  biletele pentru deplasări – garantăm pentru deplasare 300 dolari pentru o noapte, pentru 7-10 zile pe lună”, a continuat fostul ofițer de la CNA.
Gofman a reiterat că de toate aceste acțiuni era responsabilă fundația condusă de Kozlovska, care a primit milioane de euro de la raiderul numărul 1 în CSI, Veaceslav Platon. Open Dialog s-a folosit, pe post de paravan, de tema apărării drepturilor omului.
”S-a văzut foarte bine și nu este vorba doar de 2,5 milioane de euro și nu numai din SUA, s-a văzut și din alte servicii specializate în domeniul legii privind combaterea spălării banilor și pentru această situație este de interes maxim. Toți îl privesc, știu că au fost atacuri și la autoritățile poloneze, și la autoritățile moldovenești, dar adevărul este adevăr. Cum poate să îți reprezinte interesele, drepturile omului în R. Moldova dacă ea nu a a fost niciodată în R. Moldova. Și de ce anume R. Moldova și de ce anume atunci [n 2016- n.r.]?”, a continuat dezvăluirile Gofman.
Potrivit lui, Kozlovska urma să obțină, prin acțiuni plătite generos de Platon, suspendarea fondurilor externe pentru țara noastră, inclusiv din partea FMI.
”Trebuie să înțeleagă riscurile care vin, factorii riscurilor care vin din afara țării. Spre exemplu, punctul ”E” – este gata țara să intre în UE sau Uniunea vamală? FMI trebuie să examineze întrebarea înainte ca Moldova să se dezică. Buget aparte pentru așa ceva”, a mai spus intervievatul.
Gofman a precizat că toate acțiunile de lobby și de prezentare a lui Platon drept victimă au început în 2016, imediat după reținerea acestuia la Kiev și extrădarea în Moldova.