Copiii de la Grădiniţa nr. 75 din capitală au fost evacuaţi în această dimineaţă, 2 septembrie, după ce depozitul de pe teritoriul instituţiei a luat foc.

Din fericire nimeni nu a avut de suferit, iar incendiul a fost lichidat în scurt timp.

Solicitată de IPN, directoarea instituţiei, Eleonora Erimia, a declarat că focul a cuprins o suprafaţă mică din depozit şi nu a reuşit să se extindă. Copiii au fost evacuaţi. O parte dintre micuţi a fost luată acasă de către părinţi, iar o parte a fost repartizată în alte instituţii.

În opinia sa, focul ar fi pornit de la un scurt circuit. În prezent specialiştii lucrează la faţa locului pentru a remedia situaţia, iar cel mai probabil de luni grădiniţa îşi va relua activitatea.

Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, a menţionat că pentru stingerea incendiului au fost implicate două autospeciale. Flăcările nu au reuşit să se extindă, fiind afectată o suprafaţă de doi metri din depozitul alimentar al grădiniţei.