Marea Britanie va continua să acorde sprijin integrării europene a Republicii Moldova și implementării reformelor în țara noastră și după Brexit. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Plenipotențiar și Extraordinar al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Moldova, Phil Batson, în cadrul unei întrevederi cu președintele Moldovei, Nicolae Timofti, transmite 24h.MD.

Întâlnirea celor doi oficiali a avut loc cu ocazia încheierii misiunii diplomatice a lui Phil Batson în țara noastră.

Șeful statului i-a adus ambasadorului mulțumiri pentru aportul adus la dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale, precum și guvernului britanic pentru susținerea agendei europene pentru țara noastră.

În cadrul întrevederii a fost efectuat și un schimb de opinii pe marginea Brexitului.

Phil Batson a specificat că sprijinul britanic al integrării europene a Moldovei va continua.

„Vom susține reformarea a trei domenii de bază în Republica Moldova: financiar-bancar, al justiției și al administrației publice. De asemenea, în discuțiile mele cu colegii europeni am menționat că asistența UE în Republica Moldova trebuie să se concentreze spre proiecte palpabile, care să fie resimțite de cetățeni”, a spus el.