Platforma DA nu a decis încă modul în care va trata referendumul privind demiterea lui Dorin Chirtoacă și îi îndeamnă pe locuitorii Capitalei să decidă singuri dacă vor merge sau nu la votare. Declarțiile au fost făcute astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către liderul PPDA, Andrei Năstase. Potrivit lui, cel mai bine ar fi fost dacă Dorin Chirtoacă și-ar fi prezentat demsia.
„Această idee de referendum este profanată acum, iar PPDA nu participă. Platforma DA nu intră în jocul murdar al binomului de a acapara Capitala. Locuitorii vor decide în ce mod vor acționa. Unica soluție pentru deblocarea situației ar fi demisia de onoare a lui Dorin Chirtoacă și organizarea unor alegeri libere. Această agendă ne este străină. Cetățenii sunt mai bine informați și vor decide dacă vor susține sau nu acest referendum”, a declarat Andrei Năstase.
Până acum, cinci partide au anunțat că vor boicota referendumul. Este vorba despre Partidul Democrat, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Liberal, Partidului Unității Naționale și Partidul Național Liberal.