Noul cancelar social-democrat al Austriei, Christian Kern, a fost învestit marți în fruntea Guvernului de la Viena, cu patru zile înainte de un duel electoral strâns la alegerile prezidențiale unde candidatul extremei-drepte ar putea ieși învingător, relatează AFP.

„Vă asumați o funcție importantă, frumoasă, dar și dificilă, cu multe responsabilități”, a declarat președintele țării, Heinz Fischer, care l-a învestit pe Christian Kern, 50 de ani, în postul de premier, în cadrul unei ceremonii la Palatul Prezidențial din Viena.

Noul cancelar a fost ales de partidul social-democrat SPÖ, care deține majoritatea în parlament, și devine astfel noul lider al acestei formațiuni.

Christian Kern, care conducea până acum compania națională feroviară, va avea ca misiune să dea un nou suflu coaliției formate cu conservatorii ÖVP.

Christian Kern a afirmat că preferă să guverneze în continuare cu conservatorii și că nu va face compromisuri pentru a rămâne la putere, dar nu a exclus eventuale contacte cu partidul de extremă-dreaptă, potrivit Reuters.

„Intenția mea nu este de a conduce SPÖ în opoziție, ci dimpotrivă. Însă, până la urmă, avem nevoie de o identitate, iar pentru noi este absolut inimaginabil să lucrăm cu partide care incită la ură împotriva oamenilor, a minorităților”, a spus el.