Moldovenii, care se bucură „fără rezerve, fără reținere, uneori euforic, pe alocuri isteric” de victoria Maiei Sandu ar putea fi decepționați. Și asta pentru că istoria ne-a arătat de mai multe ori că „am votat răul cel mai mic și am trăit în rahatul cel mai mare”. Opinia a fost expusă de către analistul politic, Olga Nicolenco, într-o postare pe Facebook.

„Îmi amintesc cât de tare s-a bucurat poporul, când a câștigat Blocul “Moldova Democrată”, pe care Urechean, în câțiva ani, l-a transformat în pulbere. Și mai mult s-a bucurat lumea când primar general a devenit Chirtoacă, după care au urmat ani de dezamăgire. Apoi, oamenii s-au bucurat nemărginit, când a câștigat Filat, după care am fost izbiți de o decepție cumplită, care-i valabilă până azi. Intrarea în politica mare a Maiei Sandu, mai ales după plecarea din fotoliu de prim-ministră, tot a fost umbrită de deziluzii mari și așteptări neîmplinite”, scrie Nicolenco.