Caz șocant în capitală! Aseară, un adolescent de 14 ani a căzut în gol de la 15 metri, de pe o clădire în construcţie de pe strada Alba Iulia din capitală, transmite 24h.MD, cu referire la Serviciul Situaţiilor Excepţionale.

La locul accidentului au intervenit mai multe echipe de salvatori care au stabilit că în urma căderii băiatul a suferit numeroase fracturi.

Acesta a fost imobilizat, fiindu-i administrate analgezice pentru a putea fi transportat la spital. Operaţiunea a durat în jur de 20 minute. Ulterior, băiatul a fost transportat la Spitalul „Valentin Ignatenco” din Chişinău.

Salvatorii atenţionează părinţii să nu-şi lase copiii să se joace în spaţii periculoase pentru a evita situaţiile excepţionale.