Premierul Pavel Filip a transmis condoleanţe autorităţilor şi poporului italian, care a avut de suferit în urma cutremurului de pământ din această dimineaţă, cauzând pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale considerabile.

În debutul ședinței de astăzi a Guvernului, premierul a asubliniat că Republica Moldova este alături de Republica Italiană în aceste momente grele. „Suntem aproape de poporul italian, cu atât mai mult că este o tragedie și pentru noi, cunoscând care este numărul cetăţenilor care se află în Italia”, a menţionat şeful Cabinetului de miniştri.

În acelaşi timp, şeful Executivului a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să menţină în permanenţă legătura cu autorităţile din Italia şi să acorde suportul necesar cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv prin intermediul liniei fierbinţi speciale. „Rugămintea mea este și în continuare să gestionați această situație și să fiu informat personal despre evoluţiile înregistrate”, a conchis Pavel Filip.

Conform informaţiilor prezentate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, printre victime nu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova. Până la moment, n-au fost recepționate solicitări de asistență consulară, în acelaşi timp au fost înregistrate peste 20 de apeluri de la cetăţeni privind solicitarea de informaţii despre rudele stabilite în regiunea afectată.

Precizăm că în dimineaţa zilei de 24 august, în zona centrală a Italiei a fost înregistrat un seism, cu o magnitudine de 6,2 grade, soldat cu cel puțin 63 decedați și zeci de răniți.