Datorită intervenției prompte și operative a peste 50 de polițiști din cadrul Inspectoratului Național de Investigații și Inspectoratului de poliție Fălești, în comun cu procuratura raionului Fălești și comunicarea eficientă cu Serviciul Informații și Securitate,  la aproximativ 8 ore de la depistarea cadavrelor celor doi tineri în adiacentul satului Hiliuți, raionul Fălești, au fost reținuți patru tineri, suspectați în comiterea dublului omor, transmite 24h.md cu referire la politia.md.

Aceștia s-au dovedit a fi doi locuitori ai satului Mărăndeni, de 25 și 29 de ani și doi ai satului Chișcăreni, raionul Sîngerei, de 19 și 20 de ani. Toți patru, anterior, au fost cercetați penal pentru diverse infracțiuni.

Suportul de specialitate în timpul reținerii a fost asigurat de către 12 angajați ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.

Amintim că, ieri, 3 noiembrie, în jurul orei 13.20, într-o fâșie forestieră din extravilanul satului Hiliuți au fost depistate cadavrele a doi tineri de 25 și 26 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă.

Imediat, polițiștii au întocmit planul de acțiuni cu demararea măsurilor speciale de investigații în vederea identificării făptuitorilor și reținerii acestora.

În rezultatul măsurilor operative întreprinse s-a stabilit că, victimele ar fi folosit metode de înșelăciune în timpul mai multor partide de joc în cărți, însușind mijloace bănești, atât de la suspecți, cât și de la apropiații acestora. Faptul respectiv i-a determinat pe aceștia să planifice modalitatea de pedepsire și răzbunare. Astfel, la începutul acestei săptămâni, cei doi au fost chemați la un nou joc de revanșă. În cele din urmă, victimele nu au jucat cărți, dar au fost omorâte cu deosebită cruzime. 

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală conform art.145 al.2 din Codul penal „Omor intenționat”, iar persoanele bănuite au fost reținute pentru 72 de ore.

Conform legii penale, persoanele vinovate de comiterea omorului cu deosebită cruzime, riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viață.

Menționăm că, ambele victime au antecedente penale, fiind cercetați penal pentru tâlhărie, circulația ilegală a substanțelor narcotice, huliganism și escrocherie. Una dintre victime s-ar fi aflat în penitenciar pe parcursul unui an de zile, actualmente având măsură de reprimare aplicată de instanța de judecată.

„Este primul caz de acest gen, care are la bază jocul de cărți cu bani, respectiv nu putem vorbi că este un fenomen în Republica Moldova. Poliția este pregătită pentru a face față tuturor provocărilor, inclusiv și de acest gen.” a declarat astăzi în conferința de presă șeful IGP, Iurie Podarilov.