Premierul Pavel Filip a solicitat includerea pe Agenda sesiunii curente a Adunării Generale ONU a unui punct suplimentar privind retragerea formațiunilor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Demersul a fost făcut în timpul discursului susținut în numele Republicii Moldova în cadrul celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
În intervenția sa, șeful Executivului s-a referit în mod special la necesitatea soluționării conflictului teritorial din partea de est a Republicii Moldova. Pavel Filip a remarcat că acest diferend este alimentat de prezența forțelor militare străine pe teritoriul țării și nu de diferențele de origine etnică sau religioasă a populației din regiune.
„Exercițiile militare desfășurate în regiunea transnistreană de către trupele ruse, cu participarea tot mai frecventă a forțelor paramilitare ale regimului secesionist de la Tiraspol constituie o adevărată provocare de securitate la adresa Republicii Moldova. Aceste acțiuni sunt în contradicție flagrantă cu obligațiunile de a respecta cu strictețe principiul neutralității în raport cu părțile aflate în conflict. Reiterăm cu fermitate cererea de retragere completă și necondiționată a așa-zisului Grup Operativ de Trupe Ruse, succesor al fostei Armate a 14-a sovietice, care staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus șeful Cabinetului de miniștri.
În context, Premierul a menționat că Republica Moldova pledează pentru identificarea unei soluții viabile pentru problema transnistreană în formatul de negocieri 5+2, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării noastre și oferirea unui statut special regiunii din stânga Nistrului.
„Considerăm că procesul de reglementare ar putea fi facilitat de transformarea actualei „forțe trilaterale de menținere a păcii” din regiunea transnistreană, la care participă și un contingent din Federația Rusă, într-o misiune civilă multinațională cu mandat internațional”, a continuat Pavel Filip.
De asemenea, în alocuțiunea sa, Prim-ministrul a vorbit despre procesul de reforme lansat de autoritățile de la Chișinău și a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a susține plenar eforturile ONU îndreptate spre depășirea amenințărilor actuale la securitatea internațională.