Programul „Drumuri Bune 2”, care va demara câteva zile, va fi cel mai mare șantier de renovare și modernizare a infrastructurii rutiere de care a avut parte Republica Moldova de la independență încoace. În opinia experţilor de la Poşta de Ştiri, statisticile acestui program sunt impresionante, dacă ținem cont de investițiile minore pentru infrastructură, de până acum.
“Este vorba de reparația și modernizarea a 2600 de kilometri de drum, iar investițiile (ATENȚIE!) statului depășesc cifra de 2 miliarde de lei. Și asta după ce, în 2018, au fost reparate și reabilitate alte 1600 kilometri de drum, cu o investiție de 1,6 miliarde de lei. În doar doi ani, peste patru mii de kilometri de drum renovat și o investiție de aproape 4 miliarde de lei. Cifre care păreau imposibile acum câțiva ani”, susţin experţii citaţi.
În analiză se mai spune că acest program, lansat de Guvernul Filip, este cel mai bun lucru care putea să i se întâmple Moldovei în cei aproape 30 de ani de independență.
“Este clar, inclusiv pentru Guvern, atunci când inițiezi un proiect nou și destul de mare sunt inevitabile și unele greșeli, scăpări. Important este că Guvernul analizează ce nu a mers bine în primul an de program, pentru a nu mai repeta aceleași greșeli și în 2019. O economie fără investiții în infrastructură este o economie șchioapă – este aproape o legitate. De aceea, pe lângă efectele imediate, implicarea masivă a Guvernului în modernizarea drumurilor va avea un puternic impact pozitiv și pentru următorii ani. Un drum reparat lucrează încă mulți ani pentru economie”, se mai spune în material.
“Ambițiosul program guvernamental de renovare a infrastructurii rutiere contribuie la revigorarea întregii economii. Iar rezultatele vor și mai fi vizibile la sfârșitul acestui an, dar și în anii următori, cu importante influențe în ceea ce privește investițiile, dar și dezvoltarea afacerilor, plata impozitelor și evoluția salariilor”, conchide Poșta de știri.

53081085_253931325510510_1139071566517108736_n

53639390_253931245510518_4474390808920850432_n

54278943_253931368843839_5620848383452250112_n

54522550_253931205510522_1242908731679703040_n