Instituțiile media din trustul Platon-Țopa continuă să tirajeze valuri de minciuni în actuala campanie electorală, iar cele mai multe dintre ele vizează Partidul Democrat din Moldova. Unul dintre ultimele materiale denigratoare se referă la activitatea cadidatului PDM pe circumscripția Edineț, Oleg Sârbu.

Postul Jurnal TV a publicat un reportaj, în cadrul căruia se vehiculează că, în anul 2012, Oleg Sârbu, deputat în Parlament, ar fi făcut presiuni asupra fostului președinte al raionului Edineț, Oleg Scutaru, pentru ca acesta să adopte o decizie catalogată drept ilegală.

Primarul orașului Edineț, Constantin Cojocaru, care a fost martor ocular al situației distorsionate de Jurnal TV, povestește circumstanțele în care s-a produs schimbul dur de replici între deputatul Sârbu și președintele raionului, comunistul Oleg Scutaru. Primarul spune că Oleg Sârbu a fost rugat, de fapt, să intervină pentru ca președintele raionului să deblocheze alocarea unor resurse suplimentare pentru deszăpezirea localității.

”Stratul de zăpadă era imens la Edineț, iar eu, ca primarul localității, încercam să găsesc o formulă de ieșire din situație. Potrivit legii, modificările operate în buget trebuiau să fie coordonate cu președintele raionului. În situația grea de atunci, după trei zile de ninsori, practic întreg fondul de rezervă al Primăriei Edineț fusese epuizat. Sursele bugetare de care dispuneam nu ajungeau pentru deszăpezirea orașului. De aceea am făcut un demers către reședintele raionului, Oleg Scutaru, ca acesta să semneze pentru alocarea a 103 mii de lei, care să ne ajute să deszăpezim orașul. Acesta a refuzat, însă, cu vehemență să facă acest lucru”, a declarat Constantin Cojocaru.

Edilul spune că, în condițiile refuzului lui Scutaru, a fost nevoit să apeleze la sprijinul deputatului Oleg Sârbu, cu care a mers împreună în biroul președintelui raionului.

”Am fost pus în situația să intervin pe lângă deputatul Oleg Sârbu. Acesta a intervenit prompt și a mers la președintele raionului, pentru a-i cere să opereze modificările respective. Am făcut-o în condiiile în care președintele raionului nu dorea să accepte deblocarea unor resurse financiare suplimentare pentru deszăpezirea orașului. Bineînțeles că, în aceste condiții, s-a ajuns la ridicare de ton, din ambele părți. Dar așa am reușit să deblocăm situația. Nu este vorba despre achiziții publice, nu este vorba despre business. Nu poți să faci achiziții publice la sfârșit de an, pe 3-4 decembrie. Achizițiile publice se fac la începutul anului. A fost vorba despre o situație excepțională, rezolvată într-un mod excepțional”, a mai spus Cojocaru.