Portalul Newsmaker, instituţie media afiliată trustului controlat de raiderul Veaceslav Platon, a fost prins cu minciuna. Acesta a scris ieri că Parlamentul European ar pregăti o rezoluţie care prevede anularea regimului de circulație fără vize în UE pentru moldoveni, făcând trimitere la unul din autorii documentului, europarlamentarul lituanian Petras Austrevicius.

Ulterior, redacţia portalului sus-numit a fost contactată de către asistentul lui Petras Austrevicius, Renatas Juska. Acesta le-a cerit jurnaliştilor de la Newsmaker să dezmintă informaţia respectivă, întrucât aceasta nu corespunde realităţii.

“Documentul nu trebuie interpretat ca o recomandare de a suspenda regimul de vize Moldova – UE”, a declarat Renatas Juska.

Newsmaker a publicat declaraţia lui Renatas juska, însă a prezentat-o doar ca o reacţie la un demers al redacţiei de a comenta proiectul rezoluţiei. Realitatea, însă, a fost alta – portalul a fost prins cu minciuna de către un oficial european şi somat să dezmintă falsul.

Falsul a fost preluat și tirajat de alte instituții de presă, suspectate că ar fi finanțate de către același Platon, inclusiv TV8, Jurnal TV.

Timpul.md