Trei bărbați din Slobozia Mare au fost surprinși de Poliția de Frontieră în timp ce pescuiau ilegal pe lacul Beleu. Mai mult, persoanele foloseau unelte interzise de lege, până la depistarea acestora reușind să prindă circa 20 kg de pește.

La data de 30 mai curent, în vederea valorificării unei informații, inspectorii Sectorului Poliției de Frontieră Brânza au organizat o acțiune specifică, pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în apele de frontieră.

Pe timpul misiunii desfășurate, polițiștii de frontieră au observat pe lacul Beleu două bărci, în care trei bărbați pescuiau cu ajutorul undițelor electrice. Aceștia s-au dovedit a fi trei moldoveni cu vârste cuprinse între 26 și respectiv 46 de ani, locuitori ai satului Slobozia Mare, raionul Cahul. Bărbaţii reușiseră să pescuiască circa 20 kg de pește.

Conform procedurilor legale, bărcile, peștele și undițele electrice au fost ridicate și împreună cu pescarii transmise reprezentanților Rezervației Naturale Prutul de Jos.

Pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, persoanele s-au ales cu amenzi de 20 u.c. fiecare, la fel vor achita și câte 150 u.c. pentru pescuit cu utilizarea curentului electric, potrivit art.114 Cod Contravențional al R.Moldova.