Procuratura Anticorupție (PA) a renunțat la învinuirile aduse co-proprietarului rețelei de benzinării ”Vento”, Igor Borș, care acum doi ani a fost reținut, iar ulterior, timp de aproximativ un an, deținut în arest preventiv.

După examinarea tuturor probelor existente în dosar, PA a solicitat Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, achitarea lui, decizia finală urmând a fi luată de magistrați pe 28 septembrie 2020.

La 3 martie 2018, Procuratura Anticorupție, condusă la acea etapă de Viorel Morari, anunța despre reținerea omului de afaceri, care împreună cu alți șase presupuși complici au fost învinuiți de spălare de bani și evaziune fiscală, în scopul obținerii controlului şi dobândirea proprietății asupra stațiilor PECO ce aparțineau unei întreprinderi mixte cu capital străin.

Precizăm că, numele fraților Andrian și Igor Borș, co-proprietari ai rețelei de benzinării ”Vento”, se regăsește în lista celor 38 de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane. În luna iunie 2020, Procuratura Generală a informat publicul despre primul bilanț al evaluării acestor dosare, inclusiv despre clasarea cauzei penale în privința lui Andrian Borș, care a reușit să scape, la acea perioadă, de arest, fiind plecat peste hotare.

Printr-o dispoziție emisă de Procurorul General, în februarie curent, a fost instituit un Grup de control și monitorizare a unor dosare concrete și asta după ce instituția a luat act de Declarațiile și Raportul APCE, declarațiile unor organizații neguvernamentale, activiști civici, reprezentanți ai partidelor politice, dar și adresările parvenite pe adresa Procurorului General, din care rezulta o listă de dosare pretins politice.