Comisia Electorală Centrală îşi va alege conducerea luni, 27 iunie, în cadrul primei şedinţe în noua componenţă. Totodată, noii membri al CEC vor alege vicepreşedintele şi secretarul instituţiei, relatează 24h.MD.

Conform procedurilor prevăzute în Codul electoral, conducerea CEC este aleasă cu majoritatea de voturi din numărul total al membrilor Comisiei.

Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de cinci ani.

Amintim că noua componenţă a CEC a fost votată de Parlament pe 17 iunie. În ea se regăseşte şi actualul preşedinte al Comisiei, Iurie Ciocan, propus de majoritatea parlamentară.

După procedura de vot, socialiştii au declarat că PSRM reprezintă singura fracţiune de opoziţie din Parlament şi au cerut fotoliul de preşedinte al CEC.

Aceştia l-au propus pe noul membru al comisiei, Maxim Lebedinschi, care este fratele deputatului socialist Adrian Lebedinschi  şi juristul PSRM.

De menționat este că Iurie Ciocan a ocupat fotoliul de preşedinte al CEC începând cu 2011.