Procuratura Anticorupţie anunţă despre reţinerea în flagrant a unui avocat din capitală, bănuit de comiterea traficului de influenţă.

Respectivul proces penal a fost declanşat în baza plîngerii depuse de o persoană care reclama pretinsele acţiuni ilicite ale avocatului care-i acorda asistenţa juridică garantată de stat.

În cadrul procesului penal procurorii anticorupţie au stabilit că, aflîndu-se în preajma Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) avocatul a pretins şi primit de la clientul său 500 dolari. În schimbul acestei sume, avocatul i-a promis declarantului că poate influenţa un procuror din cadrul PCCOCS să-i elibereze mijlocul de transport, reţinut anterior în cadrul unei cauzei penale vizînd comiterea tentativei de contrabandă.

Avocatul a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat de cele incriminate, el riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 5 ani.