Prim-ministrul Pavel Filip, președintele Parlamentului, Andrian Candu și omul de afaceri Vlad Plahotniuc au participat, în seara zilei de ieri, la Gala Antreprenorilor organizată, în premieră, de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM).
Evenimentul festiv a adunat sute de oameni de afaceri, investitori şi diplomaţi străini acreditaţi la Chişinău. În cadrul evenimentului au fost premiați cei mai buni antreprenori din ţară.
Fondatorul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova, Vlad Plahotniuc, a subliniat importanţa unui mediu de business prosper, care este un factor determinant în asigurarea bunăstării cetăţenilor, prin crearea locurilor de muncă bine plătite şi responsabilitate socială.
„Ţin să vă asigur că vom face ordine în ţară până la capăt, vorba unui clasic. Vom realiza în ţară investiţiile necesare ca economia ţării să devină performantă. Iar ţara noastră să devină atractivă pentru investiţii. Vă promit că vom face tot posibilul să creăm condiţii ca mediul de afaceri în Republica Moldova să se dezvolte. Vom găsi soluţii, vom face condiţii, vom creea oportunităţi ca mediul să nu se blocheze”, a precizat Vlad Plahotniuc.
Şeful Legislativului, Andrian Candu, care a condus anterior Asociaţia, a vorbit despre însemnătatea unui mediu economic sănătos pentru modernizarea ţării:
„Pe mediul de afaceri se ţine economia, de mediul de afaceri depind rezultatele şi bunăstarea unui stat şi a Republicii Moldova. Dar, în acest an, sper foarte mult că am reuşit şi din punct de vedere legislativ şi prin creaţia legilor să aducem măcar o mică contribuţie la bunăstarea afacerilor”.
Mediul de afaceri are toată susţinerea din partea Guvernului. Acest lucru a fost confirmat de Pavel Filip, prezent şi el la gala.
23 de laureaţi s-au învrednicit de premii acordate la cinci categorii.
Trofee au primit cele mai de succes companii din ţară, printre care Orange, pentru cele mai mari investiţii făcute, Rompetrol, pentru cea mai mare cifră de afaceri sau Agrofloris Nord, pentru cea mai mare valoare a exporturilor. Totalurile au fost făcute pentru anul 2015.