Partidul Politic  „Demnitate şi Adevăr” planifica să preia forțat puterea de stat. Afirmația dată îi aparțin preşedintelui Asociaţiei veteranilor de război din sectorul Ciocana şi fost membru al partidului „DA”.

Acesta a susținut o conferinţă de presă  la IPN și a făcut apel către colegii săi veterani să fie atenţi la ceea ce le cer să facă liderii acestui partid.

Iacubov a declarant că a fost implicat mai bine de un an la acţiunile de protest iniţiate mai întâi de Platforma civică Demnitate şi Adevăr şi apoi continuate de partidul format de liderii mişcării protestatare. Acesta susţine că a observat cum liderii mişcării provocau tensiuni, fie îi îndemnau pe alţii să rupă cordoanele poliţiei, să iniţieze altercaţii.

Vasile Iacubov susţine că în cadrul protestului din 24 aprilie anul curent se planifica răsturnarea puterii prin preluarea controlului asupra Aeroportului Internaţional Chişinău, asupra Casei Guvernului, dar şi incendierea sediului în care se află mai multe posturi de televiziune despre care se spune că aparţin prim-vicepreşedintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, împotriva căruia militează în mare parte PPPDA. Liderul veteranilor a comunicat jurnaliştilor că nu a ştiut despre acest scenariu până în momentul când i s-a cerut ca, împreună cu un grup de tineri, să preia controlul asupra aeroportului, dar a refuzat.

Vasile Iacubov a mai spus că scenariile ascunse ale liderilor formaţiunii l-au făcut pe el şi pe mai mulţi veterani să părăsească formaţiunea, lucru care s-a întâmplat în data de 5 august anul curent. Întrebat de ce nu a comunicat poliţiei despre aceste scenarii, Vasile Iacubov a specificat că urmează să o facă, a ezitat până acum pentru că a trebuit să analizeze bine situaţia. Prin intermediul presei el i-a îndemnat pe alţi veterani să nu se lase pradă îndemnurilor de a prelua forţat puterea.