Un tânăr din capitală s-a trezit cu poliția în casă după ce percheziţii autorizate au fost demarate la domiciliul acestuia. TTânărul, de 25 ani, este bănuit într-un dosar penal, intentat pentru trafic ilicit de droguri.

Conform informaţiilor şi probelor acumulate de către ofiţerii de investigaţii, tânărul ar fi fost implicat în comercializarea ilegală şi consumul substanţelor narcotice de origine vegetală.

Poliţiştii au depistat şi ridicat de la domiciliul acestuia un aparat confecţionat aritzanal, destinat consumului de droguri, pastile cu efect psihotrop, precum şi un pacheţel cu o substanţă vegetală uscată. Probele delicte au fost sigilate şi expediate Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP pentru efectuarea expertizelor specializate.

Totodată, în urma percheziţiilor poliţiştii au mai găsit un pistol, asupra căruia individul n-a prezentat permisul de păstrare şi port.Tânărul riscă să fie cercetat penal şi pentru păstrarea ilegală de arme de foc şi muniţii.

Ofiţerii de investigaţii au iniţiat acţiuni suplimentare specifice activităţilor de stabilire a circumstanţelor, privind complicitatea acestuia la săvârşirea altor infracţiuni pe teritoriul Capitalei.

Conform legislaţiei penale în vigoare bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei până la 12 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 3 ani.