Comisia Electorală Centrală, nevoită din nou să dezmintă minciunile tirajate de Jurnal TV, privind o pretinsă fraudare a alegerilor. Postul de televiziune a prezentat imagini în care se vede că, după ora 21, când s-a oprit votarea în țară, funcționarii unei secții de votare ștampilează buletine de vot și a afirmat că ar fi o confirmare a fraudei.
În acest context, autoritatea electorală precizează că au fost ștampilate buletinele nefolosite, procedură prevăzută de cerințele legale.
”Fiind contactați membrii biroului electoral al secției de votare nr.25/5 Chișinău, aceștia au informat că se află în procesul de numărare a buletinelor de vot și de totalizare a rezultatelor. Conform procedurilor electorale, pe buletinele de vot neutilizate se aplică ștampila „Anulat”, iar ulterior demarează activitățile privind numărarea buletinelor”, se arată într-un comunicat al CEC.
Astfel, potrivit procesului-verbal de totalizare a rezultatelor votării la alegerile parlamentare de astăzi, în secția de votare nr.25/5 Chișinău au participat la alegeri 725 de cetățeni cu drept de vot. Acestui birou electoral i-au fost distribuite 5444 buletine de vot, destinate pentru alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ, neutilizate au rămas 2544 buletine de vot și, respectiv, pe acestea a fost aplicată ștampila „Anulat”.
CEC mai precizează că secția de votare nr.1/40, la care face referință Jurnal TV, nu există. Autoritatea repetat a cerut instituțiilor mass-media să nu distribuie informații false, neverificate și interpretabile, care pot crea confuzie și incertitudine în rândul alegătorilor.