Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care nu a fost lăsat de România să ajungă în țara noastră, îi numește pe moldoveni țigani. Într-un interviu pentru postul TV Rossia 24, Rogozin își bate joc demonstrativ de moldoveni, pe care îi insultă. Iar pe funcționarilor de la Moscova le dă calificativul de ”oameni nobili”, preocupați de ”bunăstarea oamenilor simpli” din țara noastră.

”Cu o jumătate de an în urmă, a venit la noi o delegație guvernamentală din Moldova… Cum să vă spun, un fel de țigăneală, vă spun deschis. Și au cerșit pentru ei tot felul de fleacuri: și despre tranzitul mijloacelor de transport, în ceea ce ține de livrarea merelor și vinurilor, în problema migrației. Au încercat să obțină acordul nostru. Și, evident că noi, ca oameni nobili, nu vrem ca acest lucru să afecteze interesele oamenilor simpli din Moldova. Le-am mers în întâmpinare. Iar când a venit timpul să fie rezolvate unele probleme principiale cu Guvernul Moldovei, s-au ascuns prin găuri, ca șoarecii”, a declarat Rogozin pentru postul rus.