După indicațiile venite ieri din partea președintelui țării, Maia Sandu, Agenția Națională de Integritate a pornit, imediat, mai multe controale pe numele principalilor oponenți politici ai șefei statului. Informația ne-a fost confirmată de o sursă din cadrul ANI, care a precizat că chiar astăzi au fost demarate mai multe controale pe numele unor politicieni importanți.

Sursa noastră din cadrul ANI a precizat că lista politicienilor, care urmează supuși rapid controlului de către ANI, a fost prezentată, în scris, de către Secretarul General al Aparatului Președinției, Andrei Spînu. Deși lista în cauză a fost transmisă nemijlocit președintei ANI, Rodica Antoci, o copie a acesteia a ajuns și pe mâinile altor angajați ai instituției, care au fost obligați, în cel mai urgent mod, să înceapă verificările.

Unele dintre aceste controale vor fi anunțate în curând public. Scopul lor este discreditarea oponenților politici ai Maiei Sandu și să ajute PAS să obțină mai multe mandate la eventualele alegeri parlamentare anticipate.

Rodica Antoci, promovată în funcție la ANI de guvernarea oligarhică a lui Vlad Plahotniuc, îndeplinește orice indicație a Maiei Sandu, pentru că anume președintele țării e cel care poate numi sau distitui din funcție directorul acestei instituții. Astfel, de teamă să nu-și piardă funcția, Rodica Antoci vrea să demonstreze loialitate față de actuala șefă a statului. În schimb, ea a primit garanții din partea Președinției că va fi menținută, cu asigurări suplimentare că va avea și sprijin media din partea mai multor redacții de presă din țară.

Printre acțiunile loiale ale Rodicăi Antoci figurează și promisiunea ei să oprească orice investigații de integritate din partea ANI în care să fie vizați oameni apropiați Maiei Sandu. Un astfel de exemplu este și Andrei Spînu, care este protejat de ANI, lucru care a i-a deranjat pe unii membri ai acestei instituții.

Sursa citată ne-a mai spus că unii reprezentanți ai ANI, inclusiv agenți de integritate, sunt deranjați de politizarea activității lor și ar putea să iasă în curând cu declarații și acuzații publice.