Veaceslav Platon este dat în căutare internațională și a fost eliberat un mandat de arest pe numele acestuia. Anunțul a fost făcut de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari,  în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit  acestuia, s-a stabilit legătura dintre frauda bancară de la BEM și spălarea de bani dintr-o altă țară. Procurorii îl învinuiesc pe platon de delapidarea a 800 milioane de lei din BEM.

„La comanda unei persoane fizice au obținut credite neperformante de la bănci care ulterior au fost stinse cu alte credite de la Banca de Economii. În total au fost cauzate prejudicii de circa 800 milioane de lei. În acest sens un grup de procurori se vor ocupa de recuperarea acestor bani”,  a declarat Morari.

Potrivit lui Viorel Morari, un grup de persoane fizice au obţinut credite. Ulterior creditele au fost extinse prin BEM. Supectul principal este Veaceslav Platon căruia i-a fost înaintată vinovăţia şi arest pentru 30 de zile.

Banii au fost scoşi din ţară de Platon peste hotare prin intermediul tranzacţiilor internaţionale prin Letonia şi Marea Britanie.

Totodată, Şeful Procuraturii Anticorupţie a relatat că au fost reţinute două persoane care activau la Moldinconbank. Este vorba despre persoane cu funcţii de răspundere din departamentul de contabilitate şi de la conducere.

Precizăm că mai multe percheziții și ridicări de documente au fost efectuate astăzi dimineață. Procurorii anticoruptie și ofițerii CNA au efectuat percheziții și au ridicat documente la mai multe bănci, oficii și domicilii, în dosarul fraudei de la BEM.