Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii” pe membrii echipajului aeronavei Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), care și-au pierdut viața săptămâna trecută pe teritoriul republicii.

Distincția le-a fost acordată medicului Mihaela Dumea, pilotului Ilie Doru Gavril, asistentului medical Adrian-Gabriel Sandu și copilotului Constantin Voicu Șocae „în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru îndeplinirea ireproșabilă a datoriei de serviciu, precum și pentru curajul, dârzenia și spiritul de sacrificiu manifestate la salvarea de vieți omenești în situații excepționale”.

Ordinul Republicii este distincţia de stat supremă şi se conferă pentru merite excepţionale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei şi al omenirii.

Amintim că un elicopter SMURD a pornit joia trecută spre Cahul, în jurul orei 13:00, pentru a prelua un pacient, cetățean american, care urma să fie transportat la Chișinău. La ora 14:13, aparatul de zbor a dispărut de pe radare, iar apoi au apărut informațiile despre prăbușirea acestuia în apropierea satului Haragîș din raionul Cantemir.