Ministerul Sănătății s-a autosesizat în cazul angajatelor medicale de la Spitalul Clinic Republican pentru copii „Emilian Coțaga”, care se aflau în stare de ebrietate în timpul serviciului. Potrivit unei decizii a Ministerului Sănătății, acestea au fost eliberate din funcție.

„Un lucrător medical în stare de ebrietate într-o secție pediatrică e ca și un șofer beat care conduce un autocar cu copii pe marginea unei prăpastii.

Astfel de lucruri nu pot fi tolerate! Așadar, cele două asistente medicale de la Spitalul Clinic Republican pentru copii „Emilian Coțaga”, depistate în stare de ebrietate în timpul serviciului, au fost eliberate din funcție”, a scris ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, într-o postare pe o rețea de socializare.

Amintim că ieri, ofiţerii de securitate publică din cadrul IP Centru al Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au fost alertați în cazul a două angajate medicale care erau în stare de ebrietate la locul de muncă. Asta după ce o locuitoare a capitalei a venit la spital cu copilul minor, pentru a-i fi acordată asistenţă medical, dar, văzând starea angajaţilor medicali, a refuzat serviciile respective şi s-a deplasat la un alt spital pentru copii din capitală.

Iniţial, asistentele medicale, cu vârstele de 47 ani şi, respectiv, 60 de ani, au refuzat cerinţele legale ale poliţiştilor de a depune explicaţii în acest context. Astfel, au fost informaţi factori de decizie din cadrul  Centrului Republican de Ocrotire a Sănătăţii Mamei şi Copilului, care au venit la faţa locului pentru luare de atitudine. Totodată, ofiţerii de securitate publică au solicitat intervenţia unui echipaj al INP, dotat cu aparat „Drager”, care au constatat în aerul expirat o concentraţie de alcool de 0,58 mg/l şi 0,59 mg/l.