Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost condamnat pentru exploatarea prin muncă a nouă consăteni, comunică 24h.MD cu referire la Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Potrivit procurorilor, în vara anului 2011, inculpatul a recrutat nouă bărbaţi pentru a munci la construcţii în Federaţia Rusă, pentru un salariu de 1000 de dolari lunar. Victimele au lucrat la construcţia unei ferme din regiunea Breansk timp de aproximativ 3 luni, însă nu au fost remuneratr conform promisiunii pentru munca prestată, motiv pentru care s-au adresat organelor competente.

Fiind audiat de procurori, inculpatul, care anterior a mai fost pe banca acuzaţilor, nu şi-a recunoscut vinovăţia.

Recent, instanţa de judecată l-a condamnat pe inculpat pentru comiterea traficului de fiinţe umane la 7 ani şi 2 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a transporta şi angaja persoane peste hotarele ţării pe o perioadă de 3 ani.