Primăria Chişinău a deschis o carte de condoleanţe în memoria Reginei Ana. Toţi cei care vor să lase un mesaj de compasiune o pot face începând de astăzi, 8 august, timp de 40 de zile de la data decesului, comunică 24h.MD.
„Toți cei care doresc să depună un gând şi un mesaj de condoleanţe sunt invitați să se apropie la Primărie în holul principal”, a precizat șefa Direcției social umanitară Chișinău, Cristina Aparatu.
Cărţi de condoleanţe au fost  deschise totodată la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta din România.
Autorităţile municipale şi-au manifestat solidaritatea faţă de Casa Regală Română pentru pierderea suferită şi la 1 august au coborât în bernă drapelul de pe clădirea instituției.

Amintim că Regina Ana a României a decedat  la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, Elveţia. Excelenţa Sa va fi înmormântată pe 13 august loc la Curtea de Argeş. Regele Mihai I şi Regina Ana formau cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.