Copii din 83 de grădinițe din raioanele Republicii Moldova, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți, precum și angajații acestor instituții vor beneficia de condiții mai bune de joacă, instruire și muncă. Membrii Cabinetului de Miniștri au aprobat lista instituțiilor preșcolare ce vor fi renovate cu suportul Guvernului României, din ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România țării noastre, comunică 24H.MD.

„Proiectele sunt de 2 categorii. Pentru unele grădinițe va fi procurat utilajul necesar și vor fi efectuate lucrări de amenajare a teritoriului, iar pentru altele va fi elaborată documentația tehnică și vor fi renovate construcțiile din punct de vedere al eficienței energetice”, a precizat ministrul Dezvoltării regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, în cadrul unei ședințe interne cu angajații ministerului, în vederea realizării eficiente a proiectelor.

Hotărârea a fost aprobată, săptămâna trecută, în cadrul ședinței Guvernului. Suma totală a proiectelor constituie 3 mln euro.

Amintim, că finanţarea renovării instituțiilor preșcolare din țara noastră are loc în baza Acordului semnat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România.