Prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a avut o întrevedere informală cu circa 100 de tineri care s-au alăturat formațiunii democrate. Întâlnirea a avut loc la inițiativa Organizației de tineret a PDM, la discuții participând inclusiv lideri ai tineretului democrat.

În cadrul întrunirii s-a discutat despre reformele și schimbările așteptate în societate, dar și în interiorul clasei politice.

Principalele teme abordate au fost legate de situația politică actuală, de perspectivele de dezvoltare a țării și de efectele reformelor demarate.

De asemenea, s-a discutat despre oportunitățile tinerilor de a se realiza în Republica Moldova și motivațiile acelora dintre ei care doresc să intre acum în politică.

Întrebat cum va reuși actuala guvernare să schimbe lucrurile în Republica Moldova, Vlad Plahotniuc a vorbit despre nevoia unei noi atitudini din partea politicienilor față de cetățeni, o atitudine mai responsabilă.

„Voi aveți o oportunitate acum, pentru că voi nu trebuie să jucați după regulile greșite pe care le- au impus cei din trecut, ci aveți șansa să creați unele noi, corecte”, le-a spus prim-vicepreședintele PDM tinerilor care au participat la întâlnire.

„Eu consider că Moldova are o șansă să facem reformele necesare și să depășim alte țări, dacă vom avea o clasă politică determinată, care acționează fără ezitări, fără calcule dacă măsurile sunt populare sau nepopulare și altele”, a mai adăugat politicianul.

La rândul lor, unii dintre tineri au apreciat că actuala guvernare se diferențiază de cele anterioare, mai ales prin faptul că acum există voința politică pentru reforme și determinare pentru parcursul pro-european de dezvoltare.

De asemenea, prim-vicepreședintele PDM a răspuns la mai multe întrebări personale, despre tinerețea sa, despre cum a început primul business, care sunt criteriile pe baza cărora alege oamenii cu care lucrează sau cât de des face sport.