În zilele de sîmbătă și duminică, peste 13 mii de persoane au venit la corturile  anticaniculă din toată țara. Acestea au fost reinstaslate de vineri, 4 august, avînd drept scop prevenirea riscurilor ce pot apărea în urma caniculei, potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI.

Corturile, în număr de 16 au fost instalate în municipiul Chișinău  – 5; în municipiul Bălți – 2; Rezina – 2; și cîte un cort în Strășeni, Ungheni, Cahul, Căușeni, Cimișlia, Călărași și UTA Găgăuzia. Aici, pe parcursul zilelor trecute, oamenilor le-a fost oferită apă rece şi posibilitatea de a se proteja de soare.

În plus, odată cu temperaturile mari de afară, salvatorii și pompierii recomandă cetățenilor și respectarea normelor antiincendiare, pentru a evita incendiile de vegetație. În cazul în care sînt observate astfel de situații, este recomandat apelarea Serviciului de urgență 901.